Skip Detalii Cont Skip Site Administration

Cursuri


Semiologia neurologica 1-cursuri emc, credite emc, emc romania, CMR, medici, acreditate, cursuri, credite, EMC, acreditare, doctori, semiologie, neurologica
#010 Semiologia neurologica 1

Semiologia neurologica 1 - Examenul neurologic la copilul mare
 
Cursul se adresează:

  • medicilor pediatri din ambulatoriu şi din spitalele care nu dispun de specialişti de neurologie pediatrică
  • medicilor de familie (medici de medicină generală, medici pediatri) care se ocupă de copii
  • medicilor rezidenţi în specialităţile de neurologie pediatrică şi pediatrie


Obiective:
Scopul acestui curs este acela de a face uşor disponibile şi utilizabile cele mai simple modalităţi de realizare a examenului neurologic, în special pe cele esenţiale pentru determinarea disfuncţiilor şi nivelului anatomic precis la care acestea sunt localizate.

După parcurgerea acestui modul, cursanţii vor fi capabili:

  • să efectueze examenul neurologic clasic la copilul mai mare (după vârsta de 3 ani) care să permită o evaluare a funcţiilor principalelor nivele ale sistemului nervos central şi periferic
  • să identifice procesele patologice, precum şi să formuleze o ipoteză asupra nivelului disfuncţiei şi să se orienteze spre principalele verificări biologice şi instrumentale
  • să identifice cazurile care necesită o evaluare de către medicul neurolog pediatru.


Credite CMR:
0 credite EMC

 

Mai multe informații privind procesul de plată
Buc: